RIVAL STAR 75 GD, flacon 100 g

145,00 lei

Stoc epuizat

SKU: 6423670002176 Categorii: ,

Descriere

Erbicid sistemic selectiv pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din culturile de grâu, orz, orzoaică de primăvară și ovăz
RIVAL® STAR 75 GD este un erbicid sub formă de granule fine, omogene, fără tendinţă de sfărâmare, dispersabile în apă, de culoare bej, conţinând 75% tribenuron – metil. RIVAL® STAR 75 GD acţionează ca un erbicid sistemic, selectiv faţă de culturile de cereale păioase. După tratament, substanţa activă este absorbită prin frunze şi prin rădăcini, buruienile dicotiledonate fiind distruse în 10-30 zile, în funcţie de starea de umiditate atmosferică şi la sol, de temperatura ambiantă, de sensibilitatea şi stadiul de creştere a buruienilor, precum şi de momentul aplicării tratamentelor. Eficacitatea erbicidă maximă se obţine în condiţii agrotehnice normale, când buruienile se află în faza de răsărire în masă şi de creştere activă.
Perioada optimă de erbicidare: la cereale este faza de început înfrăţire – formarea primului internod, buruienile dicotiledonate fiind răsărite în masă şi se află în faza de 2-4 frunze, Cirsium < 10 cm. În aceste faze, o eficacitate maximă se obţine dacă erbicidarea se face în condiţii normale de umiditate atmosferică şi la sol. Nu se recomandă executarea erbicidării dacă culturile se află într-o stare critică de secetă la sol. În aceste condiţii, erbicidarea se va face fie după prima ploaie, fie după irigarea culturii. La culturile de cereale, dacă, din diferite cauze, se depăşeşte perioada optimă arătată mai sus, erbicidarea se poate face până la intrarea în faza de burduf, dar cu riscul unei eficacităţi mai reduse, din cauza stadiului mai avansat de creştere şi dezvoltare a buruienilor. TEHNICA DE APLICARE: Erbicidarea se face cu mijloace de stropit terestre, cu volume normale de apă (200 – 500 l apă/ha, în funcție de condițiile meteo), pe timp liniştit, pentru evitarea împrăştierii produsului pe terenurile sau culturile învecinate unde ar putea cauza efecte fitotoxice. COMPATIBILITATE: RIVAL® STAR 75 GD se poate aplica împreună cu alte erbicide omologate la culturile de cereale păioase, având în vedere recomandările din tehnologiile de cultură privind cele mai eficiente asocieri.

Informații suplimentare

Greutate 0,1 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „RIVAL STAR 75 GD, flacon 100 g”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *